Casatoria este o loterie ?

Posted by on 17 Dec, 2012 in Altele, Recomandate

Casatoria este o loterie ?
Cu cat casnicia e traita mai profund, cu atat mai frecvent se intampla ca unul din parteneri sa descopere in celalalt o latura, pe care acela nici nu si-o cunoastea. – Fritz Kuenkel

Auzim de mici fraze de genul “S-a maritat bine, a avut noroc! Casatoria e o loterie“. Ma adresez aici doamnelor, in principal, pentru ca aceste mesaje fac parte din zestrea nevazuta a femeilor din tara noastra.

Am crezut ca, de fapt, se refereau la cuplurile ce s-au format in perioada in care protagonistii nu aveau ocazia de a locui impreuna inainte de a se casatori. Si, de foarte multe ori, intimitatea cuplului reprezenta o surpriza. Intr-un fel vezi o persoana care vine pregatita si aranjata pentru o intalnire si cu totul altfel vezi persoana in intimitatea casei sale, in pijamale sau dupa o zi obositoare.

Daca ne gandim la femeia de azi, aceste expresii se refera cu totul altceva. Oare cate dintre noi, doamnelor, ne casatorim cu partenerul nostru pentru ceea ce este el in momentul casatoriei, si cate dintre noi se casatoresc cu gandul la potentialul viitorului sot? Daca diferentele nu sunt mari, atunci totul e bine.

Va invit sa va imaginati un dialog:

– Ionel nu mai e omul cu care m-am casatorit!
– Ce face acum Ionel diferit fata de atunci cand v-ati casatorit?
– Nimic… dar am crezut ca o sa se schimbe…

Ce crunta dezamagire sa tot astepti schimbarile pe care le anticipai la inceputul relatiei si acestea sa nu apara!

Cu siguranta persoana de langa noi se schimba, schimbarea e inevitabila. Dar nu neaparat in modul in care ne-am dorit la inceput. Fiecare se schimba in felul sau si in ritmul sau propriu. Nimeni nu are dreptul de a impune schimbarea.

Oare cum s-ar simti o doamna daca sotul sau i-ar spune intr-o zi “As vrea ca de maine sa te tunzi si sa te vopsesti roscata, mi-am dorit dintotdeauna sa am o partenera roscata.” E revoltator? Nu prea tine cont de persoana careia se adreseaza, tot ceea ce se aude sunt fantasmele si nevoile solicitantului. Cu ce ar fi diferita aceasta cerere fata de cererile mute si reprosurile implicite ale unei sotii care ii transmite sotului sau: “VREAU SA FII ALTFEL, asa cum te-am vazut eu la inceput!” Aceasta nu inseamna neaparat asa cum sotul a fost intr-adevar, doar asa cum l-a vazut doamna.

Daca gandim in aceasta directie, de fapt, loteria consta in a se adeveri asteptarile cu care ne-am incarcat partenerul de la inceput.

Dar oare nu este mai simplu si mai plin de satisfactie sa calatoresti prin viata langa o persoana pe care o vezi asa cum e. CU SIGURANTA CA DA! Lucrurile evolueaza. Apar noi posibilitati de cunoastere si autocunoastere.

Imaginati-va doamna din dialogul de mai devreme si logodnicul ei Ionel. Poate ar avea mai multe sanse daca ar merge inainte de casatorie la o sedinta de consiliere maritala unde ar invata sa faca diferenta dintre persoana reala cu care urmeaza sa se casatoreasca, si asteptarile sale. De foarte multe ori ajuta sa iti dai ocazia sa te gandesti la care sunt asteptarile tale vis-a-vis de o noua situatie.

Suntem responsabili fata de noi insine cu alegerile pe care le facem in fiecare zi.

Fiecare zi e o alegere. Putem alege sa facem totul asa cum l-am facut ieri sau putem alege sa facem azi ceva diferit.

Casnicia este o arta: trebuie sa o creezi din nou in fiecare zi. – Rabindranath Tagore

email