TRAISTA FERMECATǍ

Posted by on 12 Apr, 2012 in Povesti terapeutice, Recomandate

TRAISTA  FERMECATǍ

Poveste terapeutică: Încrederea în propriile forţe, abilităţi.

A fost o datǎ, într-un orǎşel, un bǎiat ce ducea cu el o traistǎ mititicǎ, uşuricǎ, atârnatǎ de umar. Şi purta traista cu el tot timpul. Aşa vǎzuse la toţi cei din jurul lui, şi mama purta o traistǎ, şi tata avea una, la fel şi fraţii. Chiar şi bunicul şi bunica aveau câte una. Toţi prietenii lui aveau câte o traistǎ pe care o purtau pe umăr.

De fapt, toţi locuitorii orǎşelului purtau câte o astfel de trǎistuţǎ.

Erau trǎistuţe fermecate, în care fiecare îşi punea averea, visele, cunoştinţele, meşteşugul, ce mai…tot ce aveau. De fiecare datǎ când învǎţau ceva nou, în trǎistuţǎ se mai adǎuga ceva. Bǎieţelul avea multe lucruri în trǎistuţa lui, avea o carte despre biciclete de când a învǎţat sǎ meargǎ cu bicicleta, beceradul, cartea de matematicǎ, cea cu poveşti, ciocanul bunicului de cand a învǎţat sǎ facǎ cutiuţe de lemn. Avea chiar şi un tel de când a început sǎ o ajute pe mama în bucǎtǎrie.

Se simţea liniştit gândindu-se la toate ce le are cu el tot timpul. Ştia cǎ atunci când are nevoie e suficient sǎ caute în trǎistuţǎ şi sunt toate acolo. Astfel se întâmplǎ atunci când îşi fǎcea treburile în casǎ, când îşi pregǎtea temele pentru şcoalǎ sau când se juca cu prietenii sǎi.

Intr-o zi bǎieţelul porneşte într-o cǎlǎtorie pânǎ în oraşul vecin. Ar fi prima oarǎ când pleacǎ din orǎşelul sǎu, în care cunoaşte toate strǎzile, îi cunoaşte pe toţi locuitorii, ştie totul despre fiecare persoanǎ pe care o întâlneşte. Are în trǎistuţǎ ceva pentru fiecare ocazie, pentru tot ceea ce trebuie sǎ facǎ. Bagǎ mâna în trǎistuţǎ şi ia exact ceea ce are nevoie. E simplu, doar le-a mai folosit pe toate, în fiecare zi.

Acum însǎ totul e nou. Nu a mai mers niciodatǎ pe drumul acesta şi merge chiar cu o cǎruţǎ, el care pânǎ acum a mers doar cu bicicleta. Se uitǎ atent şi cu teamǎ la tot ce e în jurul lui.

Dintr-o datǎ roata cǎruţei se loveşte de un bolovan pus în mijlocul drumului şi se rupe. Bǎiatul coboarǎ, se învârte în jurul cǎruţei şi se tot întreabǎ ce sǎ facǎ în continuare. Ce sǎ facǎ? E deja departe de orǎşelul sǎu, e pe un drum pe care nu îl cunoaşte, cu oameni pe care nu i-a mai întâlnit pânǎ acum.

Dupǎ un timp se hotǎrǎşte sǎ caute în trǎistuţǎ, dar ştie cǎ acolo nu este acel ceva pentru reparat cǎruţe.  Sigur cǎ nu este, doar nu a mai folosit o caruţǎ pânǎ acum, ce sǎ mai zicǎ de reparat… dar hai totuşi sǎ se uite.

Pânǎ acum mânuţa ştia singurǎ ce sǎ ia, fǎrǎ ca bǎieţelul sǎ se mai uite în traistǎ, dar acum se uitǎ cu atenţie şi vede ciocanul bunicului cu care face cutiuţe de lemn. Mai cautǎ şi dǎ şi peste cartea cu biciclete. Da, el ştie deja sǎ repare roata de la bicicletǎ. Da, bǎiatul ştie deja sǎ foloseascǎ un ciocan şi sǎ repare roţile bicicletei. Îşi dǎ seama cǎ are deja tot ceea ce are nevoie. Da, e suficient sǎ se uite în trǎistuţǎ. Poate folosi ceea ce ştie deja pentru a face lucruri noi.

Îşi reparǎ bucuros roata cǎruţei şi porneşte mai departe. Acum nu se mai teme, ştie cǎ are deja cu el tot ce îi trebuie pentru orice situaţie nouǎ. Tot ceea ce a învǎţat pânǎ acum îl ajutǎ sǎ înveţe lucruri noi, lucrurile învǎţate sunt cu el tot timpul, le are la îndemanǎ. Trǎistuţa e fermecatǎ, poate primi în ea oricât de mult sau de puţin. Ce e pus în ea rǎmâne şi bǎieţeul le poate folosi când e nevoie.

Merge înainte, bucurându-se când poate învǎţa ceva nou, bucurându-se de cǎlǎtoria pe care o face.

email